Aș vrea să fiu un strop de rouă
să cad doar seara pe pământ,
în șipotul de izvor blând
să pot valsa în ritm de stele...
Să pot pieri în zorii zilei
când viața-ncepe cu tumult;
să mă întorc numai când luna
sărută soarele-n amurg.
Aș vrea... însă până la vrere
e viața asta- și-i a mea.
E ignoranță, e plăcere,
e resemnare sau durere...
Din tot ce-a fost nu pot schimba
măcar o zi, măcar o clipă-
Că-i desfatare sau risipă
ce pot eu oare câștiga?
Dar vreau ca El să nu mă lase,
în veci să rămână cu mine!
când viața mi se disipa
Isus a stat la dreapta mea;
când m-am simțit singură-n lume
în mintea mea erai cu mine!
Și Ți-am promis, Isus, cândva:
" În adunarea celor vii, Te voi cânta, Te voi slăvi!"
Am scris-o in urma cu noua ani. suferisem un accident in urma caruia am fost un timp imobilizata la pat, am intrerupt studiile si nu puteam decat sa scriu ceva versuri... si cititul era obositor. poezia este redarea sentimenterlor de atunci.